D'ale psihologului frustrari

Azi am avut o discutie cu o persoana apropiata care imi vorbea despre greutatile pe care le intampina la locul de munca, despre distribuitorii care nu-i aduc marfa solicitata, cecurile in alb si alte asemenea si la finalul plangerilor imi tranteste: ,,Ce fain de tine, stai intr-un cabinet care arata bestial, ai clientii programati, porti discutii interesante si te alegi cu o gramada de bani ... asa, fara nici o grija!" Tot ce mi-a iesit pe gura in perioada urmatoare, dupa o pauza necesara creierului meu aflat in stare de soc, a fost sa spun un ,,Waw!" Am sa sar peste invidia din spatele acestor cuvinte si am sa descriu cam cum este in realitate viata unui psiholog.

In primul rand am placuta surpriza sa fiu urmarita, regulat si periodic ... de tatal/mama unui copil cu care lucrez. Sa vada daca vin la timp sau daca nu cumva stau pe facebook in timp ce copilul este la mine. Sunt clienti care ma asteapta in fata cabinetului sau vin cu cate 30 minute inainte de ora programata, in caz ca am liber ;)

Altii ma urmaresc pe facebook si cum apar online imi scriu povestea vietii lor pe mess. Aici ma refer la cei care nu au primit tema de casa sa-mi scrie pe mess ;) Dupa cum poate ati remarcat, unii chiar stiu si cand joc Candy Valley pe facebook :))) (chiar daca nu-mi sunt clienti). Unii clienti se programeaza in timp ce imi multumesc pentru rabdarea pe care o am cu ei si in ziua si ora programarii nu vin, ba imi blocheaza si numarul de telefon (recunosc ca doar unul a facut asta pana acum :)) ). Altii afla ca nu pot veni la mine la 5-15 minute dupa ora la care trebuiau sa fie prezenti. Intre timp sunt clientii care vor sa vina si ii refuz pentru ca nu mai am ore disponibile, nestiind ca unii nu au bunul simt sa anunte macar cu 2 ore inainte ca nu mai pot veni, asa cum este de fapt conventia, ca sa-i pot programa pe cei care doresc. Am avut un client acum cativa ani care era programat intr-o zi la ora 18 si m-a sunat la 18:05 sa-mi spuna ca nu CREDE ca mai ajunge pentru ca este inca la Deva ... Evident ca m-am gandit ca i s-a defectat aparatul de teleportare din moment ce el nu a realizat cu 2 ore mai devreme ca nu ajunge la timp in Timisoara.

Sunt cei care negociaza pretul desi le spun de la inceput ca pretul nu este negociabil. Si nu imi propun negociere decat cei care au functii si joburi foarte bine platite. Sunt unii preocupati de ce fac eu cu banii cu care imi platesc ei serviciile de consiliere, am avut client care mi-a platit cateva sedinte cu un curcan, altul cu miere de albine, altul cu dovleac si busuioc ... si altii deloc :)

Nu cred ca are rost sa vorbesc despre proiectiile pe care le fac clientii pe mine de-a lungul interventiei. Asta este un subiect pe care nu prea am cum sa-l dezbat in scris acum, ar trebui sa scriu un roman ... despre clienti care ma ameninta azi si maine imi promit flori, despre clienti care ,,nu rezoneaza" cu mine si atat de multe altele ... despre sotii clientelor care vin la mine si pentru care eu sunt ,,proasta aia care te manipuleaza si iti ia banii degeaba" ... fara sa realizeze ca se bat cap in cap notiunile de ,,prost" si ,,manipulare" ... daca sunt proasta nu prea pot/stiu sa manipulez.


In concluzie, noroc ca imi place munca mea si am satisfactia rezultatelor obtinute, ca majoritatea cazurilor sunt oameni care isi asuma interventia si au rezultate satisfacatoare ... si astfel aleg sa ma detasez de aceste situatii centrandu-ma pe rezultate si nu pe insatisfactii ...

Si astfel Ionel a cunoscut-o pe Mariana

Stau in fata calculatorului si plang ….nu stiu ce sa scriu dar am hotarat sa scriu tot ce imi vine in cap. Aseara am avut o seara plangacioasa dupa ce am vizionat filmul August Rush, in seara asta m-a apucat plansul urmarind filmul Syster Act II. Ce e cu filmele astea de ma ineaca plansul ori de cate ori ma uit la ele ?

Este vorba despre lupta sufletelor tinere de a urma chemarea lor interioara si de a se manifesta indiferent care sunt oprelistile pe care le au de trecut. Si au destule….nu stiu daca ma proiectez pe mine in lupta lor interioara si cat de mult ma impresioneaza reusita lor sau doar faptul ca au ajuns sa urmeze cursul firesc al vietii.

Asta este pana la urma problema mea ,,Care este cursul firesc al vietii mele?” A fost o lupta grea si am sarit multe obstacole sa ajung aici …. Aici unde, ati putea intreba ?

Dar iata care a fost inceputul :

Numele meu este Turic Monica. Am 38 de ani, 8 luni si 8 zile in acest moment in care am inceput sa scriu. Viata mea a inceput insa cu mult inainte de acesti aproape 39 ani. Am ales sa ma nasc atunci, am ales familia in care sa ma nasc si mi-am ales viata. Nu am facut asta singura ci prietenii mei cei mai buni, ghizii mei spirituali m-au sfatuit si m-au ajutat ori de cate ori am avut nevoie. 

Dar sa incepem cu inceputul acestei vieti.

Cu mai bine de 63 de ani in urma venea pe lume in comuna Patranjeni, Judetul Alba, al patrulea copil al familiei Turic. Familia mai avea 3 fete si aceasta sarcina a fost pastrata si purtata de Maria Turic pentru ca ea dorea sa aiba un baiat. A fost o premonitie sau nu, nu conteaza …. A fost baiat. A primit numele Ioan si a fost rasfatatul familiei … sau cel putin al Mariei.  Un copil frumos, blond cu ochii albastri si cu o fire foarte vesela si jucausa, un baiat care a mostenit si o impulsivitate de la tatal lui Alexandru, numit de sotia lui Sendrut.

Sendrut era un om muncitor si foarte hotarat. Un om simplu, fara prea multa educatie dar cu anumite principii de viata bine insusite.  Nu a fost un tata foarte prezent in viata copiilor, insa atunci cand s-au luat decizii, a hotarat.

Maria, o femeie la fel de simpla si modesta era insa foarte afectuoasa. De asta a beneficiat foarte mult Ionel, baiatul rasfatat al familiei. Ce poate sa fie mai frumos decat un baiat cu o mama si trei surori, toate mai mari ca el si fete care au ajuns repede femei si s-au maturizat impotriva vointei lor.  Astfel, Ionel si-a permis sa fie copil cat mai mult timp, sa aleaga sa nu se maturizeze niciodata sau cel putin nu foarte repede.  A crescut fara prea multe presiuni, a fost iubit de toata lumea … doar era singurul care purta numele mai departe. Nu s-a omorat nici cu invatatul, desi ar fi putut sa faca asta, si orice prostioara ii tulbura linistea, era intotdeauna prezenta mama care sa il protejeze de impulsivitatea tatalui. Astfel s-a transformat intr-un tanar frumos, atletic, ingrijit, cu inclinatii spre incalcarea normelor sociale, prezentat oarecum de cei apropiati ca spirit liber.  

Vremurile erau compromise de frica. Regimul comunist isi punea amprenta pe fiecare familie si fiecare suflet. Ionel era insa un spirit liber. Vroia ceva, i se oferea mai mult sau mai putin imediat. Fetele il placeau, doar crescuse intr-o familie cu femei ocrotitoare. Stia cum sa le ia, stia ce le place, stia ce sa faca pentru a obtine tot ce isi dorea de la ele. Avea perioade in care disparea de acasa si cateva zile familia nu stia de unde sa-l ia. El traia acele zile in dezmat, experimentand placerile vietii. Povesti fantastice, vise capitaliste, alcool, femei ….  Plete in vant, barba de preot, haine hippy si dorinta de a ,,fugi” intr-o tara occidentala in care sa isi traiasca viata fericit.

Avea 22 ani cand a hotarat sa plece din Cugir, orasul in care si-a trait viata de la 5 ani. S-a dus in gara si a vrut sa cumpere un bilet spre Cluj, oras universitar, unde sora lui cea mica Ana era studenta. Avea vise pentru a urma o facultate ?! Nici vorba, erau multe femei usor de impresionat. Stia ca arata bine si isi construise un bun simt afisat care le impresiona pe fete. Isi cunostea foarte bine atuurile si femeile erau fiintele cele mai usor de manipulat pentru el…. Stia cum si avea cu ce. De cate ori nu a convins-o pe mama sa ii dea ultimii bani din casa pentru a-si satisface el o nevoie personala, care nu mai suporta amanare.

In gara insa, surpriza. Un poster mare anunta un concert al formatiei Phoenix in Timisoara. A aparut primul conflict real …. Cluj sau Timisoara. Ceea ce cunostea si ii oferea siguranta sau ceva nou spre care tanjea … Un spectacol cu formatia favorita. O pereche de blugi vanduta pe 300 lei, un bilet spre Timisoara si un destin provocator care incepea sa prinda contur in viata lui Ionel.

Cum ii era obiceiul, nu a anuntat pe nimeni ce decizie va lua. A plecat la Timisoara care atunci a devenit orasul care l-a adoptat. A muncit ca zilier pana sa afle parintii ce se intampla cu viata lui. Sa fi fost primul semn de maturitate a lui Ionel, acela de a nu fugi imediat la mama pentru a cere ajutor ?? Cine stie …. A durat doar 6 luni pentru ca a aflat mama ca nu avea un loc de munca stabil si trebuia sa se faca ceva. Astfel mama Maria a pus piciorul in prag. Au venit in Timisoara, au cautat niste cunostinte prin intermediul carora l-au angajat pe Ionel la Combinatul Solventul s-au intors acasa si tot Maria a initiat procedurile de mutare. Da, au vandut casa, au lasat cele 3 fete sa se descurce singure si s-au mutat in Timisoara. Totul pentru binele copilului, mandria familiei.

Cat timp a fost zilier, viata a fost frumoasa. Muncea cand avea si ce avea, castiga niste bani cu care platea cheltuelile impreuna cu un coleg si in timpul liber se distra … Astfel, intr-o zi de vara, defiland pe strand, mandru de fizicul lui si de tinuta lui nonconformista, cu barba si plete, cunoaste o tanara … O tanara simpla, foarte modesta dar cumplit de frumoasa. Cu un par lung si negru ca abanosul, un fizic de diva, o atitudine introverta si timida i-a starnit admiratia lui Ionel. Nu a fost iubire la prima vedere, a fost doar o potentiala relatie de scurta durata cu o femeie care probabil intorcea capul tuturor barbatilor de pe strand. Un trofeu pentru care merita sa lupte.

Si astfel Ionel a cunoscut-o pe Mariana.

Un nou inceput - My Way

Sunt momente în viaţa fiecărui om în care, ajuns la o răscruce îşi pune întrebarea ,,Eu ce fac mai departe?”

Când mi-am pus această întrebare am ştiut că sufletul meu simte nevoia unei schimbări. Şi ea a venit, mai mult sau mai puţin provocată.

Atunci mi-am adus aminte un citat citit undeva, cândva … :

,,Viaţa este asemeni plutirii pe un râu. Putem face cum fac majoritatea, să ne lăsăm duşi de aceasta fără să ne pese unde ajungem, sau putem ieşi din mulţime si să vâslim către unul dintre maluri sau chiar împotriva curentului.” Un om raţional şi pragmatic ar putea să întrebe la ce i-ar folosi să facă altceva decat ceea ce a învăţat să facă şi îi aduce o mică satisfacţie. Poate pentru că viaţa înseamnă schimbare şi odată cu fiecare schimbare trecem la o altă treaptă de evoluţie. Doar aşa creştem, doar aşa ne testăm adevăratul potenţial, doar aşa ne putem depăşi limitele impuse de educaţie, societate sau convingeri şi credinţe personale.  Cineva spunea că ,,în viaţă nu trebuie să  realizăm foarte multe lucruri, însă trebuie să le realizăm pe cele cu adevărat importante.”

Şi pentru că atunci când eşti pregătit să vâsleşti împotriva curentului, viaţa îţi trimite întotdeauna vâslele de care ai nevoie, pot spune că şi eu am întâlnit acei oameni pe care i-am simţit aproape şi care mă vor însoţi în această călătorie.

Pentru că sunt psiholog, mulţi ar putea crede că i-am ales pe criterii  foarte bine definite şi foarte ştiinţifice. Singurul criteriu a fost intuiţia. Atât şi nimic mai mult. Pentru prima dată în viaţă mi-am ascultat intuiţia.

Astfel a luat fiinta Asociatia pentru Optimizare Personala MY WAY. Nu ne dorim altceva decat sa ii indrumam pe cei care doresc o schimbare in viata lor, spre a descoperi lucrurile cu adevarat importante pentru ei si a le trai ca atare. Viata poate fi atat de minunata cat ne dorim noi sa fie...

                            

România pitorească şi provocatoare

   M-am întors din concediu. A fost cel mai ciudat, nepregătit şi în acelaşi timp reuşit concediu pe care l-am avut în viaţa mea, până acum.
   Am plecat în concediu pur şi simplu. Fără planificări, fără ţinte bătute în cuie, pur şi simplu ne-am urcat în maşină şi am plecat. Aşadar, vineri în 7 septembrie la ora 13 am plecat din Timişoara pregătiţi de Trasfăgărăşan, Transalpina, Delta Dunării, Valea Prahovei, Sighişoara ...şi altele, în funcţie de buget şi energie. Şi pentru că ne-am lăsat duşi de val, când am ajuns pe la Deva, am luat decizia ca primul obiectiv să fie Delta Dunării, mai exact Gura Portiţei despre care am tot auzit şi ni s-a părut locaţia ideală.

   Totul a fost minunat până am ajuns în judeţul Buzău. În momentul în care a intrat în acest judeţ, am avut senzaţia că ne-am întors în timp, înainte de 89. Singurul lucru care ne ţinea în prezent erau şosele foarte bune. Apropos de şosele, să nu mai aud pe cineva spunând că nu avem şosele că mă supăr :)) O singura zonă am întâlnit pe tot drumul nostru cu şosele proaste, dar ajung şi acolo... Şi să revin...Am intrat pe Întorsura Buzăului, fiind inconştienţi că altfel nu ne băgam la aşa ceva. Era deja întuneric şi nu am văzut în viaţa mea atâtea serpentine. Dar astea au fost cea mai mică problemă pentru că tot drumul am avut de furcă cu camioanele cu lemne. Fraţilor, se taie copacii din Moldova !!! Mi-au dat lacrimile şi mi s-a strâns inima când am văzut cât de tineri şi sănătoşi arătau copacii tăiaţi.

   Am ieşit din Întorsura Buzăului cu regretul că nu am văzut nimic din peisajul care, sunt convinsă că este superb. Ce mi-a rămas însă, a fost cerul... mirific, atât de curat, cu atât de multe stele luminoase care îţi lăsau impresia că le poţi atinge cu mâna ... mi-a rămas imaginea asta pe retină şi mi-a intrat în suflet. Mi-ar place să cred că oamenii locului apreciază această frumuseţe. Dacă nu îi invit la Timişoara să vadă cum arată cerul deasupra unui oraş poluat.

   Am luat-o spre Brăila şi au dispărut indicatoarele rutire. Am început să căutăm drumul spre Tulcea şi uitându-ne după oameni pe stradă, am remarcat că străzile erau pline de tineri, cu vârste între 16-25 ani, adunaţi în grupuleţe pe la diferite părculeţe, care erau însoţiţi de câini pitbull şi jucau ceva jocuri pe care nu am reuşit să le înţeleg. Feţele lor însă, erau foarte încrâncenate şi dure. M-am simţit ca într-un ghetou şi mi-a fost frică să întreb ceva despre destinaţia noastră. Aşa că, am început să ne învârtim prin Brăila, pe la ora 2 noaptea, în căutarea unei feţe care să ne poată îndruma. Am găsit pe cineva, până la urmă, care, foarte calm, ne-a spus în ce direcţie să mergem până la Bac-ul care ne trece Dunărea. Mi-ar fi plăcut să ne pozeze cineva feţele în momentul în care am auzit de bac. Atunci am realizat că suntem în România si că singurul pod peste Dunăre este cel de la Cernavodă :)))) Dar ideea de a trece cu bac-ul Dunărea, ne-a înviorat şi ne-a trezit. Numai că tot ne-am încurcat în străzi şi a fost prima agresiune pe care am produs-o maşinii...nu am vazut că pe marginea şoselelor sunt canale care nu au capace. Noroc că nu am rupt roata ci doar ne-a lovit cu scutul de asfalt. Până la urmă, pe străzi prăfuite şi în reparaţie, fără indicatoare şi marcaje rutiere, am ajuns la bac şi am trecut Dunărea în jurul orei 3:30, sâmbătă dimineaţa.

   Apoi am pornit spre Jirilovca, ultima localitate pe uscat de unde trebuia să luăm vaporul până la Gura Portiţei, situată la 18 km în largul Mării Negre, în Rezervaţia Naturală a Deltei Dunării. Am mers printr-o pustietate înfricoşătoare, nu am văzut o lumină pe distanţe de zeci de km. La ora 6 dimineaţa am ajuns la Jirilovca şi am prins primul răsărit de soare în Deltă .... o senzaţie copleşitoare de uimire, bucurie şi dor de viaţă care a şters ca un burete toată oboseala .... Tot drumul de 17 ore a meritat pentru a vedea asa ceva ...INDISCUTABIL !!!

Şi totul a început să fie minunat. Călătoria prin Deltă cu vaporaşul, minunăţia locurilor, fauna, culoarea apei, multitudinea de păsări, culoarea cerului, briza, razele soarelui care ne încălzeau faţa...totul era minunat !!! Şi am ajuns apoi în Paradis...un Paradis numit Gura Portiţei. Altă lume.... Păcat că mirajul locului a fost rupt de locuitorii care şi-au făcut ,,datoria", adică au început jecmăneala. Camera 60 euro/noapte, o sticlă de apă de 0,500 ml - 5 lei, o cafea 8 lei. Şi cică sunt preţuri de extra-sezon. Servicii proaste, preţuri mari într-un loc de basm. Am stat o noapte că nu aveam ce face. Ne-am cazat şi am ieşit pe plajă. Briza bătea foarte tare şi era chiar rece, aşa că ne-am întins la soare să ne încălzim....şi, am adormit .... Ne-am trezit arsi de soare şi cu capul greu :))) Nu am avut probleme până spre seară când am început să am frisoane şi mai târziu tot tacâmul unei insolaţii : diaree şi vomă.
   Dar nu mai conta pentru că eram acolo, unde mă simţeam mai aproape de Dumnezeu şi de cer ... Aş mai merge acolo ??? Cu siguranţă DA!!!! Însă doar cu cortul şi cu un bax de apă :))))

   Sâmbătă la ora 17 am plecat spre Constanţa, să vizităm staţiunile de pe Litoral. Am ajuns pe la ora 20 la Mamaia unde ne-am cazat la un hotel cu 80 lei/noapte :)))) condiţii decente, vedere la mare, în mijlocul staţiunii. Aşadar, am decis să stăm 2 zile în care am vizitat tot ce se putea vizita. Am luat staţiunile pe rând şi ne dădeam cu părerea, care este mai frumoasă. Toate sunt frumoase, în felul lor....fiecare îţi oferă alte perspective, alte culori ... Sunt superbe. Am plecat luni dimineaţa luîndu-ne la revedere după ce am admirat răsăritul soarelui care ar trebui să devină un ritual pentru fiecare dintre noi. Şi am plecat spre munţi ....

   Spre Cernavodă, Ploieşti şi Valea Prahovei până la Sighişoara. Am trecut de data asta şi prin zone mai puţin plăcute. De exemplu, în Slobozia am fost nevoită să închid geamul de la maşină pentru că aerul de afară nu putea fi respirat. M-am simţit ca după Apocalipsă mai ales când am văzut ce culoare avea fumul care ieşea din nişte furnale.... Se circulă extrem de prost şi am trăit ceva ce numai în România cred că poţi trăi pe şosea...un individ venea din sens opus pe banda pe care înaintam noi, făcea cu farurile să ne dăm la o parte ca să poată să depăşească el un camion .... Trist dar adevărat. Şi am ajuns pe Valea Prahovei unde este singura zonă în care drumurile sunt foarte proaste. Şi a fost a doua oară când am început să ne agresăm maşina. Păcat că nu am putut să admirăm peisajul fiind atenţi la cum să ocolim gropile. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam tocmai în această zonă turistică. Ne-am oprit la Sinaia pentru a vizita Mănăstirea şi Castelul Peleş şi când am oprit maşina am sesizat un sunet ciudat la maşină. Ascultând din exterior sunetul, ne-am dat seama că nu poate fi ceva trecător şi ne-am dus la un service auto din Sinaia. Vestea ne-a lovit în cap. Nu mai putem merge mai departe !!!! Este nevoie de o piesă care trebuie comandată ... bla, bla... Ne-am parcat maşina, ne-am dus la Mănăstire, ne-am rugat, am urcat la castel dar nu am mai putut să ne simţim ok pentru că nu ştiam ce să facem. Drept urmare, în stilul meu caracteristic i-am spus lui Adri că eu cred că ar fi bine să plecăm spre casă pentru că simt că va fi bine .... dar trebuie să plecăm spre casă. El era foarte nedumerit, ca de fiecare dată când îi spun eu că ,,simt" anumite lucruri ilogice pentru el. Dar pentru că maşina este cel mai preţios bun pentru el şi nu îl incânta deloc ideea de a-şi băga oricine mâinile în ea, a acceptat că eu am cerut suportul îngerilor şi se auto-convingea şi el că ne vor sprijini până în Timişoara.
   Vă vine să credeţi sau nu dar am plecat din Sinaia spre Timişoara cu informaţia că nu ne ţine maşina mai mult de 100 km, sperând în protecţia îngerilor ..... La ora 24 am fost în Timişoara. Adri a oprit în faţa casei şi nimeni nu a spus nimic câteva secunde apoi amândoi am decis să mulţumim celor care ne-au vegheat drumul.
   Azi, mecanicul auto l-a întrebat cum a adus maşina şi când a auzit că am venit noi cu ea, nu a putut să creadă, spunând că am avut mare noroc ....Încă puţin din scepticismul lui Adri a dispărut iar eu mi-am întărit încă odată credinţa.

Şi astfel s-a sfârşit concediul nostru care a avut de toate şi a fost perfect :)))) .... S-a sfârşit parţial .... pentru că de mâine dimineaţă reluam traseul ratat : Transalpina,  Transfăgărăşan :))))

Politica, apanajul cui ?!

Am scris randurile de mai jos pe pagina de Facebook a doamnei Grapini (pe care, de altfel o respect foarte mult) si am simtit sa le postez si pe pagina mea ca sa fie clara tuturor orientarea mea politica :)))))

,,Imi pare rau, nu l-am votat pe Basescu si nu il voi vota nici acum. Totusi prin natura meseriei am invatat ca atunci cand iei ceva trebuie sa pui altceva in loc. Nu cred ca avem pe cine pune in loc iar chestia cu ,,sa alegem raul cel mai mic" imi provoaca greata. Dupa cum vedem, sub ,,scuza" ca si Basescu a procedat la fel, tot ce s-a intamplat in ultimele zile a scos in evidenta potentialul agresiv si abuziv al asa zisilor salvatori ai Romaniei. Deci, cu siguranta voi fi un cetatean care nu poate fi convins sa mearga la vot. Va doresc totusi mult noroc cu mobilizarea cetatenilor .... pe care a mia oara incercati (ma refer la partidele politice...toate) sa ii implicati in aceasta vendeta.

Ca sa va dau si solutii, eu ca cetatean al acestei tari cred ca cel mai bine ar fi sa va consumati energia cautand si promovand un candidat decent la presedintia Romaniei. Actualele varinate nu sunt ,,votabile". Nu trebuie sa ai studii de specialitate ca sa le citesti fata si implicit caracterul."

Nu am dorit sa imi dau cu parerea despre politica pentru ca este un domeniu care imi provoaca sila. Nu pot sa cred ca oamenii care ,,ne reprezinta" sunt tot ce avem mai bun in tara asta. Nu pot sa cred ca, daca istoria ne arata ca nu stim sa ne conducem singuri, ar trebui sa perpetuam aceasta ,,convingere". Cred ca putem mai mult de atat, cred ca suntem mai inteligenti de atat si cred ca putem sa ne smulgem de sub sadomasochismul politic din ultimii ani. Poate ca sunt doar naiva si traiesc intr-o realitate iluzorie. Totusi nu ma costa nimic sa emit aceste vibratii. Ar fi frumos sa incercam cat mai multi sa facem asta. Poate pana la urma ne mobilizam cumva......chiar si doar energetic :)))

Nu vreau sa influentez pe nimeni, vreau doar sa fiu cinstita cu mine insami ....


P.S.  Remarca unei doamne la postarea mea ,,Oricine e mai bun ca Basescu" :)))) Parca am mai auzit asta si inainte de Basescu ....