Am plecat în concediu pur şi simplu. Fără planificări, fără ţinte bătute în cuie, pur şi simplu ne-am urcat în maşină şi am plecat. Aşadar, vineri în 7 septembrie la ora 13 am plecat din Timişoara pregătiţi de Trasfăgărăşan, Transalpina, Delta Dunării, Valea Prahovei, Sighişoara ...şi altele, în funcţie de buget şi energie. Şi pentru că ne-am lăsat duşi de val, când am ajuns pe la Deva, am luat decizia ca primul obiectiv să fie Delta Dunării, mai exact Gura Portiţei despre care am tot auzit şi ni s-a părut locaţia ideală.
Totul a fost minunat până am ajuns în judeţul Buzău. În momentul în care a intrat în acest judeţ, am avut senzaţia că ne-am întors în timp, înainte de 89. Singurul lucru care ne ţinea în prezent erau şosele foarte bune. Apropos de şosele, să nu mai aud pe cineva spunând că nu avem şosele că mă supăr :)) O singura zonă am întâlnit pe tot drumul nostru cu şosele proaste, dar ajung şi acolo... Şi să revin...Am intrat pe Întorsura Buzăului, fiind inconştienţi că altfel nu ne băgam la aşa ceva. Era deja întuneric şi nu am văzut în viaţa mea atâtea serpentine. Dar astea au fost cea mai mică problemă pentru că tot drumul am avut de furcă cu camioanele cu lemne. Fraţilor, se taie copacii din Moldova !!! Mi-au dat lacrimile şi mi s-a strâns inima când am văzut cât de tineri şi sănătoşi arătau copacii tăiaţi.
Am ieşit din Întorsura Buzăului cu regretul că nu am văzut nimic din peisajul care, sunt convinsă că este superb. Ce mi-a rămas însă, a fost cerul... mirific, atât de curat, cu atât de multe stele luminoase care îţi lăsau impresia că le poţi atinge cu mâna ... mi-a rămas imaginea asta pe retină şi mi-a intrat în suflet. Mi-ar place să cred că oamenii locului apreciază această frumuseţe. Dacă nu îi invit la Timişoara să vadă cum arată cerul deasupra unui oraş poluat.
Am luat-o spre Brăila şi au dispărut indicatoarele rutire. Am început să căutăm drumul spre Tulcea şi uitându-ne după oameni pe stradă, am remarcat că străzile erau pline de tineri, cu vârste între 16-25 ani, adunaţi în grupuleţe pe la diferite părculeţe, care erau însoţiţi de câini pitbull şi jucau ceva jocuri pe care nu am reuşit să le înţeleg. Feţele lor însă, erau foarte încrâncenate şi dure. M-am simţit ca într-un ghetou şi mi-a fost frică să întreb ceva despre destinaţia noastră. Aşa că, am început să ne învârtim prin Brăila, pe la ora 2 noaptea, în căutarea unei feţe care să ne poată îndruma. Am găsit pe cineva, până la urmă, care, foarte calm, ne-a spus în ce direcţie să mergem până la Bac-ul care ne trece Dunărea. Mi-ar fi plăcut să ne pozeze cineva feţele în momentul în care am auzit de bac. Atunci am realizat că suntem în România si că singurul pod peste Dunăre este cel de la Cernavodă :)))) Dar ideea de a trece cu bac-ul Dunărea, ne-a înviorat şi ne-a trezit. Numai că tot ne-am încurcat în străzi şi a fost prima agresiune pe care am produs-o maşinii...nu am vazut că pe marginea şoselelor sunt canale care nu au capace. Noroc că nu am rupt roata ci doar ne-a lovit cu scutul de asfalt. Până la urmă, pe străzi prăfuite şi în reparaţie, fără indicatoare şi marcaje rutiere, am ajuns la bac şi am trecut Dunărea în jurul orei 3:30, sâmbătă dimineaţa.
Apoi am pornit spre Jirilovca, ultima localitate pe uscat de unde trebuia să luăm vaporul până la Gura Portiţei, situată la 18 km în largul Mării Negre, în Rezervaţia Naturală a Deltei Dunării. Am mers printr-o pustietate înfricoşătoare, nu am văzut o lumină pe distanţe de zeci de km. La ora 6 dimineaţa am ajuns la Jirilovca şi am prins primul răsărit de soare în Deltă .... o senzaţie copleşitoare de uimire, bucurie şi dor de viaţă care a şters ca un burete toată oboseala .... Tot drumul de 17 ore a meritat pentru a vedea asa ceva ...INDISCUTABIL !!!
Şi totul a început să fie minunat. Călătoria prin Deltă cu vaporaşul, minunăţia locurilor, fauna, culoarea apei, multitudinea de păsări, culoarea cerului, briza, razele soarelui care ne încălzeau faţa...totul era minunat !!! Şi am ajuns apoi în Paradis...un Paradis numit Gura Portiţei. Altă lume.... Păcat că mirajul locului a fost rupt de locuitorii care şi-au făcut ,,datoria", adică au început jecmăneala. Camera 60 euro/noapte, o sticlă de apă de 0,500 ml - 5 lei, o cafea 8 lei. Şi cică sunt preţuri de extra-sezon. Servicii proaste, preţuri mari într-un loc de basm. Am stat o noapte că nu aveam ce face. Ne-am cazat şi am ieşit pe plajă. Briza bătea foarte tare şi era chiar rece, aşa că ne-am întins la soare să ne încălzim....şi, am adormit .... Ne-am trezit arsi de soare şi cu capul greu :))) Nu am avut probleme până spre seară când am început să am frisoane şi mai târziu tot tacâmul unei insolaţii : diaree şi vomă.
Dar nu mai conta pentru că eram acolo, unde mă simţeam mai aproape de Dumnezeu şi de cer ... Aş mai merge acolo ??? Cu siguranţă DA!!!! Însă doar cu cortul şi cu un bax de apă :))))
Sâmbătă la ora 17 am plecat spre Constanţa, să vizităm staţiunile de pe Litoral. Am ajuns pe la ora 20 la Mamaia unde ne-am cazat la un hotel cu 80 lei/noapte :)))) condiţii decente, vedere la mare, în mijlocul staţiunii. Aşadar, am decis să stăm 2 zile în care am vizitat tot ce se putea vizita. Am luat staţiunile pe rând şi ne dădeam cu părerea, care este mai frumoasă. Toate sunt frumoase, în felul lor....fiecare îţi oferă alte perspective, alte culori ... Sunt superbe. Am plecat luni dimineaţa luîndu-ne la revedere după ce am admirat răsăritul soarelui care ar trebui să devină un ritual pentru fiecare dintre noi. Şi am plecat spre munţi ....
Spre Cernavodă, Ploieşti şi Valea Prahovei până la Sighişoara. Am trecut de data asta şi prin zone mai puţin plăcute. De exemplu, în Slobozia am fost nevoită să închid geamul de la maşină pentru că aerul de afară nu putea fi respirat. M-am simţit ca după Apocalipsă mai ales când am văzut ce culoare avea fumul care ieşea din nişte furnale.... Se circulă extrem de prost şi am trăit ceva ce numai în România cred că poţi trăi pe şosea...un individ venea din sens opus pe banda pe care înaintam noi, făcea cu farurile să ne dăm la o parte ca să poată să depăşească el un camion .... Trist dar adevărat. Şi am ajuns pe Valea Prahovei unde este singura zonă în care drumurile sunt foarte proaste. Şi a fost a doua oară când am început să ne agresăm maşina. Păcat că nu am putut să admirăm peisajul fiind atenţi la cum să ocolim gropile. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam tocmai în această zonă turistică. Ne-am oprit la Sinaia pentru a vizita Mănăstirea şi Castelul Peleş şi când am oprit maşina am sesizat un sunet ciudat la maşină. Ascultând din exterior sunetul, ne-am dat seama că nu poate fi ceva trecător şi ne-am dus la un service auto din Sinaia. Vestea ne-a lovit în cap. Nu mai putem merge mai departe !!!! Este nevoie de o piesă care trebuie comandată ... bla, bla... Ne-am parcat maşina, ne-am dus la Mănăstire, ne-am rugat, am urcat la castel dar nu am mai putut să ne simţim ok pentru că nu ştiam ce să facem. Drept urmare, în stilul meu caracteristic i-am spus lui Adri că eu cred că ar fi bine să plecăm spre casă pentru că simt că va fi bine .... dar trebuie să plecăm spre casă. El era foarte nedumerit, ca de fiecare dată când îi spun eu că ,,simt" anumite lucruri ilogice pentru el. Dar pentru că maşina este cel mai preţios bun pentru el şi nu îl incânta deloc ideea de a-şi băga oricine mâinile în ea, a acceptat că eu am cerut suportul îngerilor şi se auto-convingea şi el că ne vor sprijini până în Timişoara.
Vă vine să credeţi sau nu dar am plecat din Sinaia spre Timişoara cu informaţia că nu ne ţine maşina mai mult de 100 km, sperând în protecţia îngerilor ..... La ora 24 am fost în Timişoara. Adri a oprit în faţa casei şi nimeni nu a spus nimic câteva secunde apoi amândoi am decis să mulţumim celor care ne-au vegheat drumul.
Azi, mecanicul auto l-a întrebat cum a adus maşina şi când a auzit că am venit noi cu ea, nu a putut să creadă, spunând că am avut mare noroc ....Încă puţin din scepticismul lui Adri a dispărut iar eu mi-am întărit încă odată credinţa.
Şi astfel s-a sfârşit concediul nostru care a avut de toate şi a fost perfect :)))) .... S-a sfârşit parţial .... pentru că de mâine dimineaţă reluam traseul ratat : Transalpina, Transfăgărăşan :))))
