Lucrez într-o clinică privată şi inevitabil văd în fiecare zi tot felul de persoane programate la consultaţii. Xeroxul este în sala de aşteptare aşa că, atunci când mai am de xeroxat ceva, cu coada ochiului ,,scanez" persoanele care aşteaptă. De fiecare dată remarc feţe grave, triste, uneori chiar distruse .... Acum câteva săptămâni dau peste o cunoştinţă care simte nevoia să îmi relateze drama prin care trece. Am ascultat-o însă după ce m-am retras în cabinetul meu am început să evaluez puţin informaţia pe care am primit-o şi mai ales modul în care ea mi-a fost transmisă.... aproape că îmi spunea că nu mai are mult de trăit. Şi era vorba de nişte dereglări hormonale. Evident că am încercat şi eu să mă bag în seamă spunându-i că şi eu am astfel de probleme, că m-am îngrăşat foarte mult şi nu pot să slăbesc, că sunt alergică ,,maxim" (aşa s-a exprimat doctoriţa) la acarieni, că nu era curioasă să audă ce îi spuneam eu, ea vroia să îşi exprime suferinţa, nu avea nevoie de ,,sfaturi". Aş fi dorit să-i spun că ea este cauza, felul cum a abordat viaţa.... la fel cum aşa zisa mea boală este doar din vina mea, că m-am neglijat, că nu am măncat regulat şi normal, că am avut 3 job-uri dintre care 2 m-au terminat psihic şi din care am câştigat doar ceva experienţă, că am avut zile în care uitam şi să beau apă şi multe altele pe care nu mai are rost să le înşir.
Oameni buni, încetaţi să mai daţi vina pe soartă, moşteniri genetice, blesteme ale foştilor soţi sau soacre ori mai ştiu eu ce alte variante. Începeţi să vă purtaţi matur, să înţelegeţi că boala este efectul propriei neglijări, că boala este de fapt un profesor şi aşa cum spune d-na Letiţia Cosma ,,trebuie văzută cu alţi ochi, adică să se vadă darul pe care ea (boala) îl aduce". Normal că o să fiu ,,apostrofată" şi etichetată ca nebună ( că tot sunt psiholog, deci am teren fertil pentru nebunie :))))), aşa cum poate s-a întâmplat şi când doctoriţa alergolog m-a surprins ,,comunicând" cu acarienii care si-au făcut simţită prezenţa la testare. Păi cum ar putea fi altfel, dece să fiu intimă şi naturală cu corpul meu, dece să comunic cu el şi să îl întreb ce vrea să-mi transmită..... că doar ce o să zică lumea, că sunt nebună, că eu, de fapt particip la Big Brother şi mă vede toată lumea când fac asta....
Tot de la doamna Letiţia am aflat că în China, sistemul sanitar/medical pune accent pe prevenţie şi că medicii buni nu sunt cei la care aşteaptă mulţi pacienţi (şi care sunt sancţionaţi), ci cei care NU au pacienţi.
Şi am să revin la prima parte a discursului meu şi la pacienţii din sala de aşteptare.... Care sunt emoţiile care domină acele trupuri ? Frica şi panica !!! Cunoştinţa de care vă vorbeam mi-a făcut o prezentare ,,hiperbolizată" a situaţiei ei şi doar medicul specialist o putea face bine .... şi eventual D-zeu dacă se îndură de ea.... Păi dacă pasăm altora responsabilitatea noastră, cum vom reuşi să acceptăm, să iertăm, să învăţăm şi să evoluăm ???
Discuţia este lungă şi ar fi multe aspecte de dezbătut. Recomandarea mea este legată însă de importanţa procesului terapeutic atunci când vorbim de orice boală. S-ar putea să fie costisitor dar gândiţi-vă că sunteţi nevoiţi să daţi o grămadă de bani pe analize, tratamente, medicamente, intervenţii ghirurgicale, etc. dar nu vă rezolvaţi o latură esenţială în procesul de recuperare şi vindecare : LATURA EMOŢIONALĂ !!!
Înţelegea bolii şi acceptarea ei reprezintă calea sigură spre vindecare.
