Cum a inceput totul ????
A inceput cu treapta a II-a la care m-am prezentat extrem de speriata, cu atat mai mult cu cat parintii mei mi-au facut ,,onoarea" de a pleca in concediu la Mamaia chiar inainte de examenul meu. Doar in acea perioada au mai gasit bilete :)). M-au luat si pe mine dar pentru ca am facut o criza de astm (intotdeauna inainte de examene faceam crize), m-au trimis acasa cu avionul ... singura... M-am prezentat la examen si am luat note destul de mari, in jurul notei 8,90... tinand cont ca am dat examen din Fizica si Matematica ... Am intrat la sectia mecanica a liceului dar dupa 2 saptamani de la inceperea anului scolar, sunt chemata la directiune si mi se comunica faptul ca voi fi transferata la sectia electro deoarece am avut medie mare la examen.
Si astfel am ajuns in XI C, clasa profesorului de Matematica, Juratoni, un om cu un caracter pe care nu doresc sa il judec pentru ca nu stiu care a fost viata lui si cum a ajuns acel om care pentru mine a fost un stres major in ultimii doi ani de liceu. M-am asezat in banca cu Alina Lupu, cea cu care am fost si in clasele anterioare si care mi-a ramas si prietena.
Se pare ca noi doua am fost si suntem si mai nostalgice din fire, deoarece ne-am hotarat sa luam initiativa si sa organizam aceasta intalnire. Normal ca pe parcurs am inceput sa fim tot mai dezamagite, am auzit scuze mai mult sau mai putin plauzibile. Pana la urma, cel putin eu am fost surprinsa sa vad ca au venit oameni la care nu ma asteptam sa vina.
Am sa va spun cum m-am simtit eu pentru ca toata lumea m-a intrebat azi si nu prea am stiut ce sa raspund. Am incercat sa fac o introspectie ca sa imi definesc mai clar perceptia vis-a-vis de aceasta intalnire.
La prima vedere, sa zic asa, am avut senzatia ca am facut o iesire cu colegii de clasa la Gradina Banateana. Ca si cand timpul s-a oprit in loc si eram din nou elevii ciudati, fiecare in felul lui, cu glume tampite si foarte specifice anumitor baieti :))), cu aceleasi complexe pe care incercam sa le ascundem. Insa dupa cateva minute, cand s-a lasat prima liniste mi-am dat seama ca nu stim ce sa ne spunem, ca de fapt au trecut totusi 20 de ani in care s-au intamplat multe si ,,oare ce ar trebui sa spun?" A fost prima data cand am identificat o tristete interioara pe chipul fiecaruia, un zambet doar afisat de dragul conjuncturii. A fost de asemenea momentul in care am inteles ca nu mai suntem noi cei de atunci. Lipseau oamenii ,,de nadejde" ai trupei. Lipsea Seba care nu mai este printre noi, lipsea Radu care are un copil de cateva zile si nu a putut sa vina, lipsea Miomira si multi altii care faceau atmosfera mai placuta. Am fost 12 oameni de 38 de ani, maturi si preocupati de griji si probleme personale actuale. Am incercat fiecare, timid, sa spunem ,,ce mai facem" si am spus cate ceva pana cand, dupa 2-3 beri, unii au inceput sa spuna mai multe :))) dar si atunci foarte cenzurat.
Intr-un cuvant pot sa spun ca am fost stinghera. Sunt o fire libera si ma exprim foarte usor. Vorbesc deschis despre viata mea si nu imi este rusine de absolut nimic din ceea ce am trait. Aseara am simtit ca nu pot sa fac asta. Am simtit ca daca as face asta i-as pune intr-o postura neplacuta pe ceilalti. Drept urmare am raspuns ,,provocarilor" venite din partea profului de Fizica si am raspuns foarte sumar la cateva intrebari venite de la colegi. Singura fata de care m-am ,,deschis" mai mult a fost Otilia, o colega cu care nu am fost niciodata foarte apropiata.
Am realizat ca am foarte multe amintiri din perioada liceului despre care ceilalti nu isi aduc aminte. Am realizat ca vremurile ne-au acaparat si ne-au pus in mana telefoane si aparate de fotografiat pe care nu le mai lasam jos. Am realizat ca dupa doua ore majoritatea erau preocupati de copil, sot/sotie si se pregateau sa gaseasca o scuza pentru a se retrage ....
Concluzia ???
A fost o intalnire la care m-am dus cu asteptari si care s-a prezentat intr-o realitate care nu corespundea cu realitatea mea. Ma bucur ca mi-am vazut colegii, imi pare rau ca nu au venit mai multi si acum, cred cu tarie ca toate amintirile ar fi bine sa le lasam in urma, ele au fost specifice varstei de atunci. Punct.
Asta este ce am simtit eu si este doar perceptia mea :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu